salt pans gozo

Gozo: capitala Victoria și templul Ġgantija

Lectură de 2 minute

Insula Gozo oferă multe locuri pe care le poți vizita. Astfel că nu este de ajuns o singură zi pentru a-i descoperi toate frumusețile, noi mergând în Gozo două zile. Ți-am povestit despre plajele pe care poți să le vezi. A venit timpul să afli despre alte obiective turistice care ne-au impresionat.

Capitala Gozo – Victoria

Victoria este capitala insulei cunoscută de localnici sub numele de Rabat. Are o istorie îndelungată, fiind locuită încă din perioada neolitică. Poți să ajungi aici cu autobuzul din portul Mgarr.

gozo sea victoria

Din păcate nu ne-am petrecut foarte mult timp în Victoria, dar am vizitat Citadela. Aici ai parte de o privire de ansamblu asupra insulei. Am ajuns la Visitor Center unde există câteva date despre istoria orașului și am văzut the show. Nu îți voi spune nimic despre asta, dar trebuie să ajungi acolo și să îi întrebi pe cei care se ocupă de centru despre the show. 

gozo citadela victoria sunset

Îți recomand să te plimbi apoi prin Victoria și să încerci plăcinta cu gem de curmale, nougat și pastizzi.

Salt Pans

Aici am ajuns din greșeală, în drumul nostru din Marsalforn  până la Wied il-Ghasri. Iarna, valurile foarte înalte umplu de apă aceste găuri. Apoi, vara, apa se evaporă și rămâne sarea care este strânsă și pusă spre vânzare. Până la Salt Pans am trecut pe lângă multe plaje spectaculoase.

plaja gozo

salt pans gozo sare

gozo salt pans

salt pans gozo

gozo sea

Templul Ġgantija

Ġgantija este un templu megalitic construit în perioada neolitică. Acest lucru înseamnă că este mai vechi decât piramida Giza și Stonehenge. A intrat în patrimoniul UNESCO în anul 1980. Biletul întreg este 9 euro, iar cel pentru studenți 7 euro.

La fel ca în Marsaxlokk, premergător sitului arheologic, există un muzeu unde este clarificat istoria și importanța acelui loc și sunt expuse rămășițele găsite. În urma săpăturilor arheologice s-a aflat că este un loc dedicat ritualurilor de fertilitate.

Moara Ta’Kola

Această moară este una dintre cele mai vechi de pe insulă, fiind construită în anul 1725. Am vizitat-o deoarece era inclusă în biletul pentru templul Ġgantija. A fost o vizită plăcută întrucât am văzut părți din viața rurală a locuitorilor din Gozo. Îți recomand să nu o ratezi.

cat gozo

Peștera lui Calypso

Peștera se afla lânga Ramla Bay, fiind unul dintre motive pentru care am decis să vizităm această plajă. Însă, când am ajuns acolo am aflat că peștera s-a prăbușit, astfel că este închisă. De ce se numește așa? Se consideră că Homer scrie despre această peșteră ca fiind locul unde Ulise și-a petrecut opt ani înainte de a-și relua călătoria.

ramla bay gozo calypso cave

Ai fost în aceste locuri? Care ți-a plăcut cel mai mult?

Acest articol face parte din seria despre Malta unde mai poți să citești despre capitala Valletta, satele pescărești Marsaxlokk și Marsaskala și despre plajele din Gozo.

 

 

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *